M.M. Lovişte
s-a născut în 1956 la Boişoara, în Ţara Loviştei. După absolvirea Institutului
Militar de Geniu Panait Donici în anul 1979, activează ca ofiţer de geniu până
în 1989, când trece în rezervă. Începând cu 1994, lucrează în radio, iar, din
1995, în televiziune, unde realizează filme de scurt metraj, documentare,
reportaje, anchete tv, transmisii de la faţa locului şi emisiuni în direct. Din
1996 şi până în 2008 este directorul
general al televiziunii Etalon, timp în care această televiziune se impune pe
plan naţional şi internaţional, mai ales în domeniul filmelor de scurt metraj. Participă
la două ediţii ale Festivalului Internaţional Zile şi nopţi de literatură (2007 şi
2008), unde realizează filmul Al XIV-lea Val, răsplătit cu elogii
de preşedintele USR. Tot aici îi intervievează în exclusivitate în televiziunea
românească pe celebrul poet rus Evgheni
Evtuşenko şi pe Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură.
În anul 1994
publică primul volum de proză, intitulat O
cruce prea grea, care tratează satul românesc în preajma şi după
sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Următorul roman,
Identităţi
furate (1996), are ca subiect prizonieratul ostaşilor români în Uniunea
Sovietică. În
1997 publică Veşmântul lui Nessus, o excelentă radiografie a perioadei din
timpul şi după regimul comunist. Cu volumul de nuvele şi povestiri Irecuperabilii
(1999) autorul abordează drame sociale. Tot
în 1999 devine membru USR. În 2001 publică Oraşul
ultimei eclipse, o satiră la adresa societăţii româneşti de după ’89, distinsă în 2008 de
către Uniunea Scriitorilor din România cu premiul Vasile Militaru la
Festivalul Naţional de Literatură şi Proză Satirică, ediţia a doua, Piteşti.
Ultimele două volume au fost republicate în 2006 şi lansate la Târgul
Internaţional
de Carte Gaudeamus, Bucureşti. În 2007, aceleaşi cărţi au fost nominalizate la Premiile
USR, Cartea anului – secţiunea proză. Activitatea literară şi cea din TV i-au adus
autorului numeroase alte premii şi distincţii.
În 2009
publică romanul Ucenicii Cuvântului, o teribilă confruntare între forţele
binelui şi cele ale răului. Miza acestei
confruntări dramatice o constituie omul, căruia Dumnezeu îi oferă cu generozitate întreaga libertate de a alege. Cheia romanului o reprezintă desigur Cuvântul, omniprezent şi vital pentru om. În acelaşi an, romanul primeşte Premiul Special al USR, Cartea anului – secţiunea proză. Biserica recunoaşte şi ea valoarea spirituală şi artistică a cărţii, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţia Sa Calinic Argatu, acordându-i placheta Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi icoana sfântului, placată în aur şi argint.
Începând cu 2012, autorul se dedică unui nou roman, la care lucrează asiduu timp de patru ani. Halacha? este construit pe fundamentul a trei repere literare: atmosfera în care s-a desfășurat acum două mii de ani cel mai mare act de injustiție din întreaga istorie a rasei umane – Procesul lui Iisus; jocurile politice care au condus la asasinarea lui Iisus Hristos prin implicarea în proces a corupției la nivel înalt, cumplitul flagel ce bântuie omenirea de ieri, de azi și de mâine; prezentarea celei mai neobișnuite forme de apărare în instanță a Fiului Lui Dumnezeu – tăcerea.
Literatura de ficţiune a romancierului M.M. Lovişte poate fi găsită online pe distribuitori internaţionali de carte (Amazon, Barnes and Noble, Smashwords etc.), precum şi în revistele virtuale Cultinform, Litera, Pasager, Respiro. Ucenicii Cuvântului poate fi găsit în ediţie română şi engleză. Halacha?, Oraşul ultimei eclipse şi Irecuperabilii pot fi găsite în ediţie română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu